Alertă OMS! Realitatea este cumplită: record de cazuri noi de Covid-19, înregistrat în ultimele 24 de ore

Publicat: 15 sept. 2020, 08:22 Autor: Elena Arhiva
Alertă OMS! Realitatea este cumplită: record de cazuri noi de Covid-19, înregistrat în ultimele 24 de ore

Pandemia de coronavirus este departe de ajunge la final, din ce în ce mai multe persoane luând contact cu virusul ucigaș. Organizația Mondială a Sănătății a anunțat un număr record de îmbolnăviri pe glob: aproape 308.000 în 24 de ore. În toată lumea însă sunt în jur de 30 de milioane de cazuri confirmate, iar pentru un milion de oameni, Covid-19 a fost final de drum.

India a trecut de 94.000 de noi cazuri raportate zilnic, iar Statele Unite și Brazilia au înregistrat , fiecare, în jur de 45.000 de infecții în plus. Tot în 24 de ore.

Pognozele actualizate indică 415.000 de decese până la Anul nou, umai în Statele Unite, mai mult decât dublul bilanțului actual. „Vaccinurile vor ieşi curând. Rezultatele terapeutice au fost fantastice. Au fost multe lucruri foarte bune.”, a spus Donald Trump.

Compania Pfizer, care dezvoltă unul dintre vaccinurile experimentale anti Covid, anunţă progrese în privința dobândiri imunităţii celor vaccinați în cadrul testelor clinice.

692 de noi cazuri în România în ultimele 24 de ore

692 de noi cazuri de Covid-19 au fost depistate în România din 7331 de teste prelucrate. Până pe 14 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 104.187 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

43.244 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.374 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 692  cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până pe 14 septembrie, 4.185 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 13.09.2020 (10:00) – 14.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 de decese (14 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Maramureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Vaslui și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la categoria de peste 80 de ani. 21 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Publicat: 15 sept. 2020, 08:22 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×